Cum se completează un bilet la ordin?

Publicat de la data de
Cum se completează un bilet la ordin?

Utilizarea unui bilet la ordin în deblocarea lichidităților unei afaceri a devenit tot mai frecventă în ultima vreme, în mediul IMM și de business din România. Acest instrument de plată de debit - care poate fi folosit sub formă de scontare, atât pentru plata furnizorilor, cât și deblocarea unor sume datorate de la clienți – face ca o persoană (Emitent) să se oblige să plătească unui „Beneficiar” suma datorată pe factură.  Un bilet la ordin are termen, fiind obligatoriu de prezentat la plată, la banca emitentului, în 2 zile lucrătoare de la data scadenței.

 

Elementele unui bilet la ordin

 

Un bilet la ordin cuprinde următoarele câmpuri:

 

1) Denumirea de bilet la ordin - exprimată în limba în care este redactat și întrebuințat biletul;
2) Promisiunea neconditionată de a plăti o sumă determinată;
3) Indicarea datei scadente;
4) Indicarea locului unde se face plata B.O.;
5) Numele la ordinul căruia se face plata;
6) Indicarea datei și a locului emiterii;
7) Semnătura emitentului.

 

Cum se completează un bilet la ordin? La ce să fii atent

 

Când ajungi în etapa de completare bilet la ordin, trebuie să fii atent la câteva aspecte, pentru a te asigura că acesta va fi acceptat la plată. Conform Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin:

 

  • Folosește doar majuscule. Cu literere mici pot fi scrise doar sumele;
  • Nu depăși spațiul alocat fiecărei rubrici;
  • Completarea biletului la ordin se face doar cu pix/stilou albastru/negru;
  • Toate rubricile marcate cu * sunt obligatoriu de completat;
  • Ai grijă să nu îndoi sau pătezi B.O.;
  • Nu modifica sau șterge mențiunile înscrise;
  • Rubrica „IBAN Posesor” se completează cu datele de cont ale celui care depune B.O. la bancă, spre încasare;
  • În cazul unui bilet la ordin emis în valută, emitentul va mai menționa, la finalul sumei, sintagma „plătibil în RON”. Astfel, plata se va face în lei, la cursul BNR din data prezentării la decontare.

 

Ce înseamnă bilet la ordin avalizat?

 

Un B.O. avalizat garantează îndeplinirea obligațiilor asumate de către unul din semnatarii acestuia. Documentul, în acest caz, este semnat de încă o persoană – fizică sau juridică, care își asumă obligația de plată în aceeași măsură ca emitentul.

 

„Avaliștii pot fi executați silit de către beneficiarul biletului la ordin, în cazul în care societatea nu achită creditul, iar instrumentul nu este plătit de către emitent”, explică consultanții financiari.

 

Echipa credit.ro a făcut pentru tine un model completare Bilet la Ordin:

 

 

Când apar un refuz sau o anulare de plată bilet la ordin?

 

 

Așa cum arătam încă de la începutul acestui articol, dacă instrumentul de plată a fost prezentat cu întârziere la plată (în 2 zile de la scadență), acesta se refuză, iar plătitorul este introdus în CIP (Centrala Incidentelor de Plăți a BNR), cu incident major.

 

În cazul în care B.O. este sustras sau distrus, este recomandată a se completa o declarație, în care sunt menționate seriile instrumentului în cauză. În schimb, dacă nu se mai dorește utilizarea biletului la ordin, acesta se predă băncii sau IFN -ului pentru anulare.

Comentarii (0)
Lasă-ne și tu un comentariu