Scontare de facturi sau factoring?

Publicat de la data de
Scontare de facturi sau factoring?

Scontare de facturi sau factoring? Ce instrument financiar este mai bun pentru afacerea ta? Pentru că la o primă vedere atât scontarea de facturi, cât și factoringul au același scop – anume preluarea de bancă a unei creanțe care nu a fost plătită, cu dobândă și comision, până ce aceasta se va stinge, vom încerca în cele ce urmează să explicităm cum poți face cea mai bună alegere pentru afacerea ta.

 

Scontare de facturi sau factoring? Ambele sunt un foarte bun ajutor pentru firmele mici și mijlocii cu probleme de încasare. Diferența dintre ele apare când vine vorba de asumarea riscului de neîncasare. Apoi, în aplicabilitatea pe care o au: fiecare se potrivește unui anume tip de activități comerciale.

 

Pentru scontare, instituția care preia creditul în urma unei dobânzi sau a unui comision poate restitui documentul de încasare firmei care solicită scontarea.

 

Concret, firma X merge la bancă să sconteze o factură neplătită. Instituția decontează creanța și preia ea datoria față de firma Y. După ce trece perioada emisă pentru plată, Y nu poate plăti factura. În acest caz, banca poate solicita firmei X banii înapoi și să preia aceasta, din nou, datoria”, explică un consultant financiar.

 

Pentru factoring lucrurile stau însă diferit: Instituția care preia creditul, în urma unei taxe de factoring, nu mai poate restitui creanța solicitantului.

 

Astfel, banca devine instutiția creditoare a datornicului și, după perioada emisă de factură, în caz de neplată, va fi singura răspunzătoare”, adaugă specialistul.

 

Factoring versus scontare. Deosebiri

 

Exemplul de mai sus nu este însă singura deosebire dintre cele două instrumente de plată:

 

  • Scontarea este o operațiune ce poartă excusiv asupra efectelor de comerț (cambii, bilete la ordin) sau a titlurilor reprezentative de mărfuri, iar factoringul are ca obiect tansmiterea unor creanțe izvorâte din contracte. Cel din urmă poartă, ca regulă, asupra facturilor.
  • În cazul scontării efectelor de comerț, când trasul nu plătește, posesorul va păstra dreptul de regres împotriva obligaților anteriori (trăgători, giranți, avaliști). În schimb, în cazul unui factoring fără regres, factorul nu se poate întoarce împotriva altei persoane decât debitorul cedat.
  • Pentru factoring, debitorul cedat trebuie să fie notificat cu privire la faptul că se poate elibera valabil, plătind în mâna factorului. În schimb, în cazul scontării nu este necesară această notificare.

 

Sperăm că am reușit să aducem lămuriri cu privire la aceste două instrumente de plată și care se potrivește mai bine deblocării facturilor neplătite, pentru afacerea ta.

Scontare de facturi sau factoring?  Ia legătura cu specialiștii credit.ro și te vom ajuta să finanțezi evoluția business-ului tău!

 

Comentarii (0)
Lasă-ne și tu un comentariu